Puțini fani de cinema nu au în minte imaginea iconică: Leonardo DiCaprio și Kate Winslet pe prova Titanicului, Rose în extaz, Jack plin de emoție, în timp ce soarele apune pe un cer violet, pictural. O scenă care a intrat în istoria filmului și care continuă să emoționeze milioane de oameni.
Dar regizorul și scenaristul James Cameron recunoaște, la mai bine de două decenii de la premieră, că dacă ar filma astăzi scena, cu tehnologia modernă la îndemână, probabil ar arăta diferit.
Atunci real, azi posibil în CG
Într-un interviu pentru IGN, acordat înainte de relansarea în cinematografe a filmului Avatar: The Way of Water, Cameron a fost întrebat care este imaginea „definitivă” din cariera lui. Răspunsul său a mers direct la sărutul celebru din Titanic.
„Astăzi putem face orice cu CGI: cel mai spectaculos apus, cele mai frumoase ceruri, chiar și nava întreagă. Dar pe atunci a trebuit să construim Titanicul, să așteptăm un apus real și să prindem momentul perfect”, a explicat regizorul.
Totuși, Cameron recunoaște că natura nu i-a oferit atunci ceea ce ar fi ales el dintr-un „meniu digital”:
„Cerul avea niște nori mov, grei, iar pe orizont o dungă portocaliu-aurie. Dacă aș fi creat scena de la zero, poate că aș fi ales ceva mai splendid, un apus de care să fim cu toții încântați. Dar am folosit ceea ce am avut.”
Culisele unei scene aproape ratate
În spatele acestei secvențe legendare stau, de fapt, destule probleme tehnice. Cameron povestește că DiCaprio și Winslet au avut doar patru minute să se pregătească pentru filmare. Au tras două duble:
- una complet neclară,
- și alta parțial neclară – care a ajuns în film.
„Dacă te uiți atent, la început e în afara focusului, abia apoi imaginea se limpezește. Dar momentul jucat de ei a fost atât de frumos, încât a devenit magic”, spune Cameron.
Titanic, un fenomen mondial
Lansat în 1997, Titanic a devenit un fenomen global: 11 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film și cele mai bune efecte vizuale, și încasări de miliarde de dolari. Timp de peste un deceniu a fost cel mai profitabil film din istorie, până când a fost detronat de un alt titlu semnat James Cameron – Avatar.
Cameron, între nostalgie și inovație
Privind înapoi, regizorul recunoaște că nu știe dacă ar mai fi imaginat scena exact în aceeași formă.
„Am evoluat într-o lume unde putem crea orice ne trece prin minte. Întrebarea e: aș fi imaginat acel moment exact așa? Poate că nu. Sau poate că ar fi fost cool oricum. Nu voi ști niciodată”, a spus el.
Avatar revine pe marile ecrane
În timp ce Cameron reflectă la trecut, viitorul său cinematografic continuă să fie legat de universul Avatar. Relansarea în cinematografe a filmului Avatar: The Way of Water este programată pentru 3 octombrie.
Îmi place cum Cameron spune că ar fi ales un cer mai splendid dacă ar fi creat scena digital de la zero — dar recunoaște că au lucrat cu ce au avut la filmare. Acea descriere cu nori mov și dungă portocalie pe orizont adaugă element de vis asupra scenei originale. E fascinant să te gândești cum ar fi arătat momentul cu instrumente de azi.
Când articolul menționează că DiCaprio și Winslet au avut doar patru minute pentru filmare și două duble, mi s-a întipărit imaginea presiunii timpului pe platou. Suspansul organic și imperfecțiunile fac parte din farmecul scenei. Dacă totul ar fi fost perfect CGI, poate sentimentul s-ar fi pierdut pe undeva.
Mi se pare interesant că regizorul său admite că azi ar putea face „apogeul cerului”, dar nu e sigur că l-ar imagina la fel. Asta vorbește despre echilibrul între artă și tehnologie. Scena originală rămâne memorabilă pentru că a fost creată în condiții reale, nu doar bazată pe instrumente grafice.
Articolul spune că au tras două duble — una neclară și una parțial neclară — și dubla parțială a ajuns în versiunea finală. Asta arată că imperfecțiunea uneori devine arta în sine. Imaginați cifra: un apus generat perfect, dar fără vibrația actorilor reali.
Cameron amintește că au trăit momentul real — au așteptat apusul ideal și s-au bazat pe natura scenei. În contrast, CGI îți oferă control total, dar poate și sterilețea imaginii. Ambele abordări au meritele lor, dar emoția palpabilă din versiunea originală e greu de înlocuit.
Spunând „nu știu dacă aș imagina momentul exact așa”, Cameron lasă loc pentru reinterpretare — dar și pentru respect față de versiunea clasică. Cred că cinefilii vor continua să compare scenele desenate cu cele originale. Finalul e că fiecare generație are propriul gust estetic.