Istoria culinară a omenirii e plină de surprize. Unele rețete vechi de mii de ani au supraviețuit până azi — pâinea, vinul, berea sau brânzeturile — altele însă au dispărut complet, îngropate de timp, gusturi noi și schimbări culturale.
De la sosuri fermentate de pește până la supe din sânge de porc, iată zece mâncăruri pe care strămoșii noștri le adorau, dar care azi par mai degrabă un test de curaj decât o cină.
10. Păunul – delicatesa împăraților romani
În Roma antică, festinurile nu erau doar despre gust, ci despre spectacol. Printre farfuriile luxoase se afla și… păunul fript, adus la masă cu penele și aripile intacte, pentru efect.
Preparatul a rămas popular până în Evul Mediu, dar în timp, obiceiul s-a stins. Azi, în unele regiuni din Asia, carnea de păun încă se consumă, deși gustul e descris ca o combinație între pui și curcan. Mai mult show decât savoare, dar un simbol clar al opulenței de odinioară.
9. Untura – grăsimea care a hrănit imperii
În vreme ce romanii și grecii preferau uleiul de măsline, în China antică oamenii descoperiseră deja untură de porc, folosită atât la gătit, cât și ca lubrifiant.
Europa de Vest a îmbrățișat-o mai târziu, mai ales în zonele nordice. Chiar și după ce a fost demonizată în epoca modernă, untura a rămas ingredientul secret pentru aluaturi fragede și plăcinte perfecte. Câțiva bucătari americani încă jură pe ea — iar dacă ai gustat vreodată o plăcintă „adevărată” din sudul SUA, știi de ce.
8. Garum – sosul de pește fermentat care mirosea a… istorie
Garum era vedeta meselor din Roma antică. O pastă sărată, fermentată din intestine de pește, lăsată să „matureze” la soare câteva săptămâni.
Rezultatul? Un sos umami intens, folosit la tot — carne, pâine, legume. Se exporta până în Asia și costa o avere.
Deși azi ideea de a fermenta viscerele unui pește nu sună tocmai apetisant, garum a fost precursorul sosurilor moderne de pește asiatice. Practic, strămoșul lui „fish sauce”.
7. Porumbelul – fast-foodul Antichității
Mult înainte ca orașele moderne să-i declare dăunători, porumbeii erau o sursă ieftină de carne pentru toată lumea, de la Roma la Egipt.
Chiar și în secolul XIX, erau vânați în masă, până la dispariția completă a speciei „passenger pigeon” din America.
Carnea lor semăna ca gust cu cea de pui, iar rețetele variau de la fripturi simple până la preparate de sărbătoare. Într-un fel, era versiunea antică a street food-ului.
6. Vinul de Chios – mândria Greciei antice
Pentru greci, vinul de pe insula Chios era echivalentul unui vin de lux. Avea o culoare roșu-închis, un gust bogat și era servit în amfore, nu în butoaie.
Se bea la Atena, se exporta în Roma și era recomandat chiar și de medicul Galen pentru „starea de spirit și sănătatea trupului”.
Romanii disprețuiau berea, dar se înclinau în fața acestui vin legendar, dovadă că snobismul în materie de băutură are rădăcini vechi.
5. Moretum – gustarea preferată la Colosseum
Moretum era un fel de pastă din brânză de capră, ierburi, ulei și usturoi, servită pe pâine plată. Un fel de amestec între cremă de brânză, pesto și hummus.
Se vindea în arene, la meciurile de gladiatori, și era gustarea preferată a romanilor. Existau variante dulci (cu fructe uscate) și sărate. Dacă ar apărea azi într-un restaurant italian, probabil ar fi un hit instant.
4. Posca – băutura soldaților romani
O combinație de vin acru, oțet, ierburi și apă, posca era băutura de zi cu zi a legionarilor. Aciditatea ei omora bacteriile din apă, făcând-o sigură de băut.
Chiar și generali celebri, ca Cezar sau Hadrian, o consumau, ca semn de solidaritate cu trupele. Nu era rafinată, dar era practică — și, într-un fel, simboliza spiritul roman: simplu, rezistent, eficient.
3. Silphium – planta misterioasă dispărută
Silphium era o plantă miraculoasă, folosită ca mirodenie, medicament și, se pare, contraceptiv. Creștea doar într-o regiune din Libia antică și era imposibil de cultivat.
A fost atât de populară, încât a fost recoltată până la dispariție. Se spune că semințele ei aveau forma unei inimi – probabil originea simbolului pe care îl asociem azi cu dragostea.
Un ingredient pierdut pentru totdeauna, dar prezent încă în mituri.
2. Melas Zomos – „supă neagră” pentru soldații spartani
Spartanii nu mâncau pentru plăcere, ci pentru putere. Melas Zomos, o supă de sânge de porc cu oțet, era hrana lor zilnică.
Gustul? Probabil la fel de dur ca disciplina spartană.
Un orășean din Sybaris (faimos pentru lux) ar fi spus, după ce a gustat-o, că „acum înțelege de ce spartanii nu se tem de moarte”. O legendă culinară pe cât de bizară, pe atât de fascinantă.
1. Rășcovul (carobul) – „ciocolata” romanilor
Mult înainte de descoperirea boabelor de cacao, romanii și grecii mâncau carob, o plantă dulce din familia leguminoaselor.
Se consuma crudă sau uscată, iar pulpa era atât de bogată în zahăr, încât era tratată ca un desert.
Astăzi o găsim în batoane și prafuri care imită ciocolata, dar în Antichitate era un fruct prețuit de aristocrați. Poate nu are gustul de cacao, dar a fost, pentru lumea veche, un dulce rafinat.
Scrie un comentariu